Pornită de la un nucleu demografic diferit, şi-a schimbat aproape complet populaţia iniţială: saşii au dispărut, maghiarii sunt majoritari De la „satul Eyanis” (1334), s-a ajuns, în 1448, la Janosfalva. Numele poate proveni de hramul bisericii (Sf. Ioan).
Localitatea posedă una dintre cele mai bogat decorate biserici gotice ale zonei. Ea se datează, în forma actuală, din prima parte a secolului al XVI-lea. Dar parohia exista deja cu un secol mai devreme. Câteva pietre refolosite, replantate în zidurile actuale, trădează renunţarea la acea primă construcţie şi folosirea materialelor în construcţia cea nouă. Probabil şi nişa tabernacolului face parte din zestrea acelei prime biserici; la fel ca şi cristelniţa din piatră, tipică goticului timpuriu. Oricum, corul aproape la fel de mare cât nava, demonstrează că a fost începutul nefinalizat al unui program de construcţie ambiţios, în care nava, sigur mai veche, urma să se adapteze proporţiilor corului cel nou. Arcul de triumf, în arc frânt a fost elegant decupat pentru a face loc unui amvon. Şi păstrat până astăzi decoraţia impresionantă a bolţilor de plasă, cu ogive, dar fără chei de boltă, care coboară, în navă, către console simple, cu toruri, în timp ce la altar consolele sunt toate decorate fiecare cu alt motiv figurativ, înscris în scut. Întâlnim pe ele motive heraldice recognoscibile, alături de altele tainice, roze şi animale. Remarcabilă de rară sunt îndeosebi reprezentările însemnelor de pelerin şi a unei veveriţe. Pe o consolă există gravat anul de realizare al lucrării corului: anul 1522. Ferestrele şi contraforturile exterioare păstrează doar urme din vechile lor decoraţii medievale. Despre clopotniţă nu se poate scrie prea multe, din cauza „ambalării” sale într-o restaurare inscripţionată cu anul 1821. După toate aparenţele, ar putea fi şi ea medievală.
Îndeosebi în partea superioară a peretelui de nord al altarului, vizitatorul îşi poate desfăta privirile cu un ansamblu picturalaproape contemporan realizării bolţilor. Deşi nu mai păstrează nimic din vioiciunea culorilor originale, cu excepţia verdelui pastelat, scenele religioase vor deveni o atracţie suplimentară la finalul proceselor de restaurare începute de curând. Biserica posedă mobilier liturgic pictat, cu date inscripţionate, din anii 1712, 1806 şi 1846.
Biserica şi vechiul cimitir sunt înconjurate de o curtină poligonal-neregulată, parţial păstrată sau cuprinsă în clădiri mai noi. În afara unui mic turn de poartă, de la sud, nimic nu pare să argumenteze valenţele militare ale acestei zidiri.
Sursa: rupeaturistica.ro