Primăria Comunei Fârliug județul Caraș Severin

Anunt

   NR. 3523 din  02.12.2019        PROCES –VERBAL

 

       Încheiat astăzi, 02 Decembrie 2019, ora 14:00, cu ocazia ședinței publice de dezbatere a Proiectului de Hotărâre privind impozitele şi taxele locale şi alte taxe asimilate acestora, precum şi amenzile începând cu anul fiscal 2020.

       La ședința publică au participat:

-        Dl. Jr. BORDUZ Ioan  - primarul comunei Fârliug;

-        Dl. Marcu Petru – Viceprimarul comunei Fârliug;

-        Dl. Gal Francisc Remus – secretarul comunei;

-        D.na Sîrbi Vergina,consilier superior , persoană responsabilă cu controlul financiar intern la nivelul instituției.

         Ședința este deschisă de către domnul primar Borduz Ioan ce precizează că dezbarea a fost propusă în conformitate cu Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică locală, fiind necesar a se face public nivelurile privind valorile impozabile, impozitele şi taxele locale şi alte taxe asimilate acestora, precum şi amenzile începând cu anul fiscal 2020. 

        Dezbarea publică a fost anunțată pentru data de 02.12.2019, ora 14,00, în sala de şedinţe a Consiliului Local a comunei Fârliug prin anunțul cu NR. 3253 din  31.10.2019.

        Secretarul comunei consemnează faptul că nu este prezentă nici o perosoană fizică sau juridică și nu au fost primite cereri, propuneri sau petiții din partea persoanelor fizice sau juridice cu privire la proiectul supus dezbaterii.

         Prezentul proces verbal s-a încheiat în 2 exemplare, din care unul s-a afişat la sediul primăriei comunei Fârliug nr.80. 

          Prezentul proces verbal s-a adus la cunoștiința publicului larg prin afisare la avizier și publicare pe pagina de internet a primăriei.

 

                        PRIMAR                                                           SECRETAR

                Jr. BORDUZ IOAN                                    GAL Francisc Remus