Primăria Comunei Fârliug județul Caraș Severin

MODIFICARI LA LEGEA 18/1991

Proba cu martori a fost admisă pentru stabilirea proprietăţilor intravilane de la sate
Legea nr. 231/2018 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 a extins mijloacele de probă pentru stabilirea proprietăţilor, modificând de asemenea regimul de folosire temporară sau definitivă a terenurilor în alte scopuri decât producția agricolă și silvică. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 679/2018 şi este în vigoare din data de 9 august. 
Dreptul de proprietate privată asupra terenurilor
• Declaraţiile autentice cu martori pot fi folosite ca mijloace de probă pentru stabilirea proprietăţilor constând dinsuprafețele de terenuri aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora. Avem, astfel, o adăugare, faţă de forma anterioară a legii care admitea, ca probe, numai actele de proprietate, înscrierea în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în cooperativa agricolă de producție.
• Declaraţiile autentice cu martori sunt acceptate ca mijloace de probă şi în cazul înstrăinării construcțiilor, suprafețele de teren aferente, din categoriile de mai sus.
• Terenurile situate în intravilanul localităților, aferente construcțiilor edificate de către fostele cooperative de producție, fostele asociații economice intercooperatiste și fostele cooperative de consum, se înscriu în proprietatea actualilor deținători, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
- sunt deținători de construcții de la data dobândirii și până la data solicitării înscrierii dreptului de proprietate;
- fac dovada că imobilul este înregistrat în registrul agricol și a plății impozitelor și taxelor în conformitate cu prevederile legale;
- pentru terenul aferent construcției nu a fost constituit sau reconstituit dreptul de proprietate;
- terenurile nu sunt în proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale.
• Terenurilor aferente locuinței, care nu au fost cooperativizate: deținătorii sau moștenitorii acestora pot solicita comisiei județene emiterea titlului de proprietate în condițiile prezentei legi, astfel:
- dacă solicitanții figurează în registrele agricole sau registrele cadastrale și în evidențele fiscale;
- dacă terenul este în proprietatea statului român și persoanele solicitante au calitatea de proprietari ai construcțiilor de pe terenurile care fac obiectul prezentei legi;
- nu fac obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate de către alte persoane.
• Cererile pentru reconstituirea dreptului de proprietate. În termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare, în 9 august, a Legii nr. 231/2018, persoanele fizice și juridice care îndeplinesc condițiile prevăzute de această lege pot formula cereri în vederea constituirii și/sau reconstituirii dreptului de proprietate. Cererile de reconstituire a dreptului de proprietate formulate în temeiul art. 23, 24 și 27 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aflate în curs de soluționare prin proceduri administrative ori judiciare, nu se supun prevederilor prezentei legi. 
Folosirea temporară sau definitivă a terenurilor în alte scopuri decât producția agricolă și silvică
• În situația în care se realizează lucrări de împădurire, crearea de suprafețe împădurite sau perdele de protecție pe terenuri agricole situate în extravilan, se aplică procedura cu privire la scoaterea din circuitul agricol a terenurilor, fără plata tarifului la Fondul de ameliorare a fondului funciar.
• Tariful destinat Fondului NU se datorează pentru scoaterea din circuitul agricol a terenurilor situate în extravilan privind:
- amplasarea construcțiilor care servesc activităților agricole, anexele gospodărești ale exploatațiilor agricole, lucrările de îmbunătățiri funciare și regularizarea cursurilor de apă, canalizare, realizarea surselor de apă potabilă, puțuri, aducții de apă pentru exploatația agricolă, obiective meteorologice, obiective de investiții de interes național, județean sau local, declarate de utilitate publică, în condițiile legislației în vigoare ;
- în cazul perimetrelor agricole din satele sau cătunele demolate, aflate în curs de reconstrucție.
• Tariful destinat Fondului NU se plătește pentru introducerea în intravilanul unităților administrativ-teritoriale a terenurilor agricole din extravilan pentru realizarea obiectivelor de interes public, finanțate de la bugetul de stat sau bugetul local, ai căror beneficiari sunt autoritățile și instituțiile administrației publice, prin Planul urbanistic zonal/Planul urbanistic general.
• Pentru terenurile scoase temporar din circuitul agricol, beneficiarii pot solicita scoaterea definitivă din circuitul agricol, la expirarea perioadei de scoatere temporară din circuitul agricol, cu obligația achitării a jumătate din tariful destinat Fondului, în condițiile legii.
• Introducerea în circuitul agricol a terenurilor cu altă destinație decât agricolă, fără construcții, se aprobă prin decizie emisă de către direcția pentru agricultură județeană, în baza studiului pedologic și agrochimic și a procesului-verbal de constatare a situației din teren.
• Terenuri cu destinație specială (cum sunt cele folosite pentru transporturile rutiere, feroviare, navale și aeriene, cu construcțiile și instalațiile aferente, construcții și instalații hidrotehnice, termice, de transport al energiei electrice și gazelor naturale, de telecomunicații, pentru exploatările miniere și petroliere, cariere și halde de orice fel, pentru nevoile de apărare, plajele, rezervațiile, monumentele naturii, ansamblurile și siturile arheologice și istorice și altele asemenea): redarea sau introducerea în circuitul agricol a acestora se aprobă prin decizie emisă de către direcția de specialitate din cadrul MADR, în baza avizului ministerului de resort, a studiului pedologic și agrochimic și a procesului-verbal de constatare a situației din teren.
• Scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol a terenurilor agricole situate în extravilan se aprobă – pentru toate categoriile de teren, astfel cum au fost extinse aceste obligaţii – după cum urmează:
- prin decizie a directorului direcției pentru agricultură județene, pentru terenurile agricole de până la 1 ha, inclusiv;
- prin decizie a directorului direcției pentru agricultură județene, pentru terenurile agricole în suprafață de până la 100 ha, inclusiv, cu avizul structurii de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale;
- prin hotărâre a Guvernului, pentru terenurile agricole a căror suprafață depășește 100 ha, inițiată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
• Garanțiile depuse pentru scoaterea temporară din circuitul agricol. În situația în care scoaterea temporară din circuitul agricol s-a realizat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 186/2017 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, beneficiarii pot solicita aprobarea scoaterii definitive din circuitul agricol, cu transferul garanției, precum și al dobânzii aferente în contul deschis pentru încasarea tarifului la Fondul de ameliorare a fondului funciar. Garanţiile se pot restitui în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi, numai în condițiile îndeplinirii obligației de redare în circuitul agricol, în termenele prevăzute în actele de aprobare, pe baza documentelor justificative prevăzute în Art. IV al Legii nr. 231/2018. 
Fondul de ameliorare a fondului funciar
Cu începere din 9 august, sunt abrogate Normele metodologice privind gestionarea Fondului de ameliorare a fondului funciar, constituit potrivit anexei nr. 1 la Legea fondului funciar nr. 18/1991, aprobate prin Ordinul ministrului administrației publice și al ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 127/202/2002, cu modificările ulterioare.
Prin urmare, reglementările privind Fondul de ameliorare a fondului funciar sunt cele care se regăsesc doar în textul legii, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 231/2018 care a înlocuit Anexa cu tariful datorat pentru scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol a terenurilor aflate în extravilan, precum și pentru introducerea terenurilor agricole în intravilan.

     Secretar

GAL Francisc Remus