Czárán Kristóf Gyula s-a născut la 20.08.1847 în satul Şepreuş din judeţul Arad, ca descendent al unei familii de armeni stabiliţi în Arad în cursul secolului al XVIII-lea. Părinţii Czárán Gergely, tatăl, (1818-1890) şi Baracházai Capdebo Anna, mama, (1827-1864) trăiau în Şepreuş conducând gospodăria moştenită ce se întindea pe aproximativ 1000 hectare. Clasele elementare le urmează în satul natal unde învaţă şi limba română după care este înscris la gimnaziul catolic din Arad. Când, la insistenţele tatălui, se transferă la gimnaziul din Bratislava (1886) cunoaşte deja latina şi germana. Ia bacalaureatul “summa cum laude” dar contrar dorinţei sale de a deveni inginer, conform dorinţei părinteşti se înscrie la Facultatea de drept din Budapesta. Aici în timpul liber învaţă limba franceză şi italiană. Urmând tradiţia vremii dar mai ales voinţa tatălui se tranferă la Viena pentru continuarea studiilor de drept pe care însă nu reuşeşte să le termine. Străpuns de varicelă şi pneumonie dar mai ales la porunca tatălui său, şi el bolnav, revine în 1871 la Şepreuş unde, vrând-nevrând este nevoit să participe la conducerea gospodăriei. Încercând să scape de presiunea psihică cauzată de această situaţie îşi intensifică ieşirile şi excursiile în M-ţii Codru Moma. În 1880 viziteză peştera de la Meziad pe care o va explora şi va fi primul care va cartografia trei nivele ale peşterii. Între timp a vizitat Italia, Germania, Austria, Alpii Francezi, Tatra Înaltă, Transilvania. După moartea tatălului său ( 11.01.1890) a arendat pământurile moştenite iar banii primiţi în acest fel i-a cheltuit pentru cercetarea munţilor Codru Moma şi Bihor, pentru amenajări şi construcţii de poteci, drumuri turistice. A închiriat pe timp de 10 ani vila Paradeiser în Moneasa, a amenajat sistemul de poteci turistice din jurul staţiunii şi a construit pe proprie cheltuială drumul de acces la ruinele cetăţii Dezna. Treptat însă atenţia îi este reţinută de împrejurimile, pe atunci deosebit de rustice ale locului ce va deveni pe parcurs staţiunea Stâna de Vale. Cutreierând aceste meleaguri s-a întâlnit şi a făcut cunoştinţă cu dr. Pethő Gyula, geolog de renume al vremii, cu cel de la care a învăţat multe şi cel care l-a îndemnat să-şi perfecţioneze cunoştinţele profesionale. În urma acestor discuţii se va înscrie la vârsta de 45 de ani la Institutul de Mine şi Silvicultură din Banska Stiavnica (Slovacia) pe care o va absolvi cu calificative maxime. În perioada celor trei ani de studiu s-a cristalizat toată concepţia sa cu privire la explorarea M-ţilor Bihor. La sfârşitul anului 1897 a inaugurat traseul turistic “Circuitul de testare” din M-ţii Vlădeasa, în zona cascadei Răchiţele. În perioada 17-18-19.07.1898 conduce o excursie pentru prezentarea circuitului din Bazarul Someşului Cald, construit în trei luni de zile. În 1901 a terminat porţiunea superioară a circuitului Galbenei construit prin dinamitări şi amenajări speciale. Pe timpul lucrărilor Czárán şi muncitorii lui au stat într-o şură naturală dintr-o stâncă de calcar din chei, numită “Şura lui Czárán”. În 1902 a terminat construcţia circuitului din Cetăţile Ponorului iar în 1903 a apărut ghidul său turistic cu titlul: “ Ghid turistic pentru excursii la Stâna de Vale”, editura Süssmann Lázár, Beiuş. La 01.05.1903 a predat circuitul de la Vadu Crişului, iar în noiembrie a descoperit şi a reuşit să deschidă cu explozibil intrarea peşterii de la Vadu Crişului. În perioada 15-16-17.07.1904 a inaugurat cele trei trasee, circuitele de jos, mijloc şi sus din zona Băiţa, care cuprind cele mai frumoase cascade, peşteri, puncte de belvedere din bazinul superior al Crişului Negru. În acest an a explorat şi prezentat turiştilor Peştera Măgura din Valea Sighiştel şi traseul din Cheile Turenilor. La începutul anului 1905 s-a deplasat cu muncitorii din nou în Cheile Galbenei pentru a finaliza lucrările proiectate. În septembrie a explorat zona Sebişel şi cu pornire din Remeţi a executat un traseu în circuit pentru vizitarea cascadelor de pe Sebişel. Exploatările forestiere masive din Cheile Galbenei şi distrugerile masive cauzate de defrişări l-au afectat atât de mult încât s-a întors la Moneasa unde a fost nevoit să-şi trateze boala cardiacă, care a evoluat simţitor în această perioadă. Membrul Societăţii Carpatine Maghiare, Societăţii de Geografie Maghiare şi membrul de onoare al Societăţii Carpatine Ardelene s-a stins din viaţă şi a trecut în nemurire la 05.01.1906. A fost înmormântat, conform testamentului, în locul decesului la Moneasa, în sicriu simplu de stejar. La înmormântare au luat parte în porturi populare un număr impresionant de localnici români din împrejurimi, care l-au respectat şi îndrăgit. “Priculiciul” de care se temeau dacă îl întâlneau pe munţi în ţinuta sa dominată de o pelerină, mormăind tot timpul şi notând cuvinte magice într-un caieţel, care speria copii ieşiţi cu animalele la păscut, pe care l-au gonit la început cu câini, s-a adeverit a fi un adevărat cunoscător al oamenilor simplii, ajutându-i cu credite să-şi cumpere cai şi căruţe pentru a putea transporta turiştii pe traseele nou deschise şi amenajate. Dragostea lui faţă de natură a fost depăşită doar de dragostea faţă de aceşti oameni simpli, care nu i-au rămas datori cu creditele primite şi care l-au condus pe ultimul drum cu respectul şi fastul cuvenit “Prinţului Oncesei”.