De numele Ersiliei Sturza, soţia preotului Mihai Sturza din Şepreuş, se leagă începuturile activismului feminin românesc în judeţul Arad.
Ersiliei Sturza i se datorează colecta făcută pentru ostaşii de la Plevna din timpul Războiului de Independenţă din anul 1877, în care intrase România.
După modelul apelului lansat de femeile din Sibiu, această preoteasă de ţară din Şepreuş a publicat în presa arădeană un apel intitulat „Adresă filantropică către femeile române", în care arată că „lupta o ţin românii şi noi suntem române"
„Adresã
filantropicã cãtre femeile române” în care aratã cã„lupta o ţin românii şi noi suntem române”, îndeamnând aşadar „pe fiecare românã adevãratã sã facã sacrificii şi sã ofere dupã putinţã pentru ajutorarea bravilor ostaşi din România. ”
Pentru gestul ei,în semn de recunoştinţã, la aniversarea a 120 de ani de la rãzboiul de independenţã, a fost bãtutã o medalie cu chipul Ersiliei Sturza.
În spatele acestui patriotism românesc al Ersiliei, inoculat în casa
pãrintelui ei, preotul Magdu din Şoimoş, se ascundea însã şi o mamã care, rãmasã în 1891 vãduvã, s-a luptat, din puţina-i avere sã-i ridice şi sã le dea o educaţie româneascã. Fiul ei cel mare, Marius Sturza îşi amintea, peste ani : „Iubirea de neam şi jertfa pentru neam era temelia pe care se baza toatã educaţia noastrã de acasã (... ) mama ne alinta, liniştea, îi încuraja, când nu mai putea cu cântece şi poveşti din popor”.