Despre satul Utvin, încă din evul mediu apare în documentele vremii sub denumirea de “Uthwin” sau “Kis Otveny”. În registrele de zeciuială papală, apar simultan două aşezări cu acelaşi nume şi cu două sedii parohiale. În 1338 este menţionată ca localitate autorizată să ţină târguri. Seniorul feudal din comună fiind Pogany Domokoş – Dominique.

În anul 1456 comuna intră în posesia lui Iancu de Hunedoara, dar chiar în acelaşi an fii acestuia Matei (regele de mai târziu) şi Latcu (executat mai târziu la Buda) i-au vândut lui Szilagyi Mihai de Horegsec.

În anul 1540 proprietar feudal devine Olah Iakob de Utvin. În anul 1552 comitele suprem de Timiş  Losnszy (cel care a capitulat în acelaşi an în faţa turcilor) îl socoteşte printre anexele Cetăţii Timişoara.

De la Utvinul de astăzi mai la sud s-ar fi putut să existe o altă aşezare “Oraşi” despre care se pomeneşte în documentele emise între anii 1388-1489. Această localitate fiind în anul 1388 un domeniu a lui Szecsenyi de Luxemburg mai târziu în stăpânirea lui Iancu de Hunedoara. Se ştie că în 1552 stăpânirea otomană se extinde peste întreg Banatul, deci şi Utvinul este sub turci.

În perioadă modernă, conform unui recesământ din 1910 aşezarea avea 312 clădiri, cu o populaţie de 1440 dintre care 1095 români de religie ortodoxă, 180 maghiari, 105 germani, cu o haltă pe linia ferată. În 1912 ştim că existau doi proprietari mai de seamă Mihai Acxel de Zombor şi Valentin Watz. Comuna mai dispunea şi de cărămidărie, proprietatea firmei Dunster şi Wetzler. Unul din lanuri se mai numeşte în grai popular “La piatră”. Aici se mai văd liniile fundaţiei unei vechi biserici probabil pe locul unde în Evul Mediu era vatra satului. Mai târziu numele marilor proprietari ai pământului din Uvin au fost: Olah Miclos, Mihail Oexel, baronul de Ronay, care se spune că avea un conac prezentabil şi o bibliotecă valoroasă de circa 4000 de volume.