COMUNA  CUCERDEA
- scurta prezentare -

Istoric:

Comuna Cucerdea a fost atestată documentar în secolul XIII.

Satul Cucerdea este atestat documentar din anul 1278.

Vom încerca, în numele memoriei martirilor cucerzeni, care au zăcut în gulagurile comuniste ale lui Dej și Ceaușescu, să redau istoria orală care este, în orice caz, o formă validă. Monografia localității Cucerdea, înca neterminată, este destul de saracă în date cu privire la "martiri" până la anul 1848. Dovezile acestui an revoluționar confirmă că tânărul preot catolic din Cucerdea, Florian Lăscudean, ca viceprefect al Legiunii a III-a, cu sediul la Cetatea de Baltă, a participat cu vreo 30-40 de cucerzeni la Marea Adunare de la Blaj din 3-5 mai 1848, iar la întoarcerea acasă toți au fost spânzurați de autoritățile ungurești din localitate, trupurile lor neînsuflețite au fost aruncate într-o groapă comună în curtea moșierului Ludovic Demeny (ungur). Preotul F. Lăscudean a fost și el ucis într-o bătălie cu nemeșii unguri la Chirileu. Mult persecutată a fost și delegația de cucerzeni care a participat la Adunarea Natională de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918 (condusă de primul învățător român, Iuliu Pop); la întoarcere, a fost arestată si intemnițată aici in sat. Dar sătenii (femei, copii, bătrâni) înarmați cu furci, sape, coase și bâte i-au eliberat pe arestați, iar jandarmii unguri au fost alungați pentru totdeauna din sat. Din Primul Război Mondial avem un frumos monument foarte bine îngrijit - reprezentând tributul de sânge al celor 19 eroi, cu numele gravate pe placa de marmură. În luna mai 2002 a fost inaugurat al doilea obelisc, pentru alți 39 de eroi căzuți în est și vest în Al Doilea Război Mondial. În incinta celor două biserici este un alt cimitir al celor 66 de eroi naționali căzuți pe câmpul de luptă, între Cucerdea și Oarba de Mureș - aici fiind cel mai mare teatru de luptă, jertfin-du-și viața peste 11.000 de ostași români. După 23 august 1944, în Cucerdea a început calvarul gulagului comunist instalat, ca peste tot, cu forța, teroare, jaf, persecuție, mergând până la exterminarea populației. Acum încep jertfele și schingiurile celor cu credință în Dumnezeu, a celor neprihăniți, harnici, gospodari de frunte ai satului Cucerdea, impunându-li-se înjosiri, persecuții răzbunătoare și fărădelegi săvârșite asupra multor familii întregi.

Iată câteva exemple de martiraj. Preotul ortodox Petru Samarghian, în anii 1948-1950 este expus terorii în fața credincioșilor de către autoritățile comuniste locale de atunci, apoi dus la "abatorul" securității din Blaj și iar maltratat crunt. Același tratament l-a avut și fiul său, Mircea Samarghițan, zăcând apoi mulți ani prin închisorile comuniste. Cei trei fii ai preotului au fost destituiți din școli, iar imobilul personal a fost naționalizat prin forță. De mulți ani acești doi martiri au trecut în eternitate. Fiul de țăran Gligor Lechințan, magistrat, în cei patru ani de front în răsărit și-a pierdut mâna dreaptă, și, reîntors în țară, a fost condamnat la moarte pentru convingerile sale anticomuniste, pedeapsă comutată, apoi, în munca silnică pe viață; a executat peste 16 ani (mai exact 5.841 de zile), fiind tărăt și maltratat prin toate pușcăriile comuniste. Încă supraviețuiește, în vărsta de 93 de ani, domiciliat în Sibiu. Aurel Maxim, un alt fiu de țăran, a fost condamnat la moarte pentru aceleași motive și apoi la muncă silnică pe viață, executând peste 7 ani de detenție, trecănd și el nu demult în eternitate. Student în anul II al Facultății de Geologie din Cluj, Viorel Morar, tot fiu de țăran fruntaș al satului, pentru convingeri anticomuniste a executat peste șase ani la canalul Dunăre - Marea Neagră. Supraviețuiește, are domiciliul în Târgu Mureș.

Pentru că, deși maltratați, nu s-au înscris în "colectiv", mulți țărani gospodari de frunte ai satului au fost condamnați, tot ca "dușmani ai poporului", la ani de muncă la Canal: Marius Gligor, Gheorghe Mureșan senior și fiul junior Ghica Mureșan, apoi fratele acestuia, Raduț Mureșan, Ioan Tătar, condamnat la un an închisoare că a recitat în public prima strofă din actualul Imn de Stat (Deșteaptă-te, române!). Harnicii gospodari Ion Mășcuț și Gavrilă Potor au fost expulzați din sat timp de 5 (cinci) ani, trăind în bordeie în satul Deag. Lista poate continua cu foarte multe exemple. Mai relatăm că țăranii Teodor Zolog, Gligor Potor, și mulți alții, în urma maltratărilor securisto-comuniste au decedat. În toamna anului 1949 tot satul a fost arestat, oamenii fiind bătuți și maltratați, pentru că s-au opus planului comunist de colectivizare forțată a agriculturii. De aceste atrocități nici femeile n-au fost scutite. Nopțile circulau călare pe cai prin sat milițieni străini, dar și câțiva cucerzeni, îmbrăcați în haine de miliție, pentru camuflaj. Finalul "glorios" a fost realizat _ înființarea g.a.c. _, cu câteva familii de țărani (48 familii) sărace, fără pământ, fără atelaje, fără animale, analfabeți și semianalfabeți. Desigur, acest drum atât de spinos și infernal, ce mintea omenească normală nu-l poate accepta cu nici un fel de argumente, nu poate fi trecut cu vederea de urmașii (sau aproape toți) cei care sunt, într-un fel sau altul, aceiași în toate funcțiile satului Cucerdea, sau altfel spus "la vremuri noi, tot noi".

Generația de azi a poporului român este obligată să țină seama în mod sincer de victimele și mărturiile grozăviilor petrecute și arătate cu jale și amărăciune în "Memorialul Durerii" - realizat de doamna Lucia Hossu-Longin, cuprinzând aproape două sute de episoade, și ele continuă.

Martorii încep să dispară în scurgerea timpului, unii-s bătrâni și bolnavi, și nimeni nu le solicită mărturii acuzătoare, care vor dispărea o dată cu ei. Cetățeanul de mâine nu va cunoaște nimic din ceea ce a fost, întrucât nu rămân mărturiile scrise ale supraviețuitorilor. ( articol scris de Aurel Șeulean în 2 aprilie 2004